Iubirile în care am crezut,
Dar nu ne-au dat răspuns sincerităţii,
Parcă s-au reîntors la început
Şi ne-au lăsat părtaşi singurătăţii.

Cei care înţeleg că ele-au fost
O biată şi palidă reflectare
Şi socotind că nu va mai fi prost
S-o creadă şi pe data viitoare,

Închid sinceritatea dur în sân
Înţelepţiţi privind departe-n zare
Fiind atenţi la ce le vine din
Apropiata lor înconjurare.

Chiar şi de-un suflet sincer întâlnesc
Doar îi surâd cu rece-autoritate:
“Eu cariera mea mi-o preţuiesc,
Deci cată-ţi un netot ca tine, frate!”

Dar sunt şi cei ce s-au pârlit scârbos
De au gogit cu-atâta-n ei durere
Văzând iubirea fără de folos,
Neavând s-o mai susţină vre-o putere.

Nevindecându-şi pieptul de răniri
Doar cu-o speranţă straşnic de fricoasă,
Ei, fără minte, iarăşi o admir
Şi o doresc din lumea fioroasă.

Doar că puţini, puţini sunt de aceşti,
Ce ştiu că Dragostea în viaţă le-a răspunde,
Căci cei mai mulţi zic:”Astea sunt poveşti:
Iubirea doar în ceruri se ascunde.

Noi doar pe Domnul îl iubim…şi El pe noi…
Îi scris:În om să n-ai încredinţare!!!”
Şi-i vezi cum merg cu toţii în puhoi,
Dar neştiind pe-aproape ce îl doare.

Se scurg, se scurg un altuia vecini
De adunare, casă ori de scaun:
O gloată-mpreunată de străini
Care spre cer se laud şi se scheaun.

Îşi zic că împreună ei se duc,
De fapt, având de sine doară grijă,
Unul pe altul numai se conduc,
Nicicând unul de altul nu va plânge.

Învăţăcei cu suflete pustii
Şi cu Scripturi închise-n fermoare,
Tot aşteptând – pe ei… ca ei dintâi
Să fie smulşi din gloată în salvare.

Aşa şi vor muri – sluţit pohod
De “euri” speriate şi închise,
Iar moartea le-a cânta un vechi prohod
Cu toate-ncredinţările lor scrise.

Deci nu-i Dreptate zice-se… Ba da!
Căci dacă crezi din suflet în Iubire
Îţi va răspunde la iubirea ta
Un suflet ce tot crede fără fire.

Vă ve-ţi uni atunci că trei, că doi,
Văzând răspunsul ce la da Frăţia,
Căci Dumnezeu va vieţui-ntre voi
Şi uşa şi-a deschide Veşnicia.