Ţi-aduc mulţumire
Autor: Constantin Sferciuc  |  Album: Nasteri  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de COSTELMARYA in 31/05/2012


Ţi -aduc mulţumire şi pentru această lună,
Ai fost cu noi şi noi cu Tine şi toţi împreună.
Am mers prin credinţă spre ce ne-ai chemat
Căci ce am primit, am dat şi mulţi s-au vindecat.

Avem din nou, iarăşi, o lună înainte.
Dă-ne har când noi slujim, dă-ne harul Tău, Părinte,
Dă-ne şi pâinea de care avem trebuinţă
Şi puterea divină să alergăm prin credinţă.


Susţine-ne când lucrăm lucrări ce trebuie făcute;
Dă-ne înţelepciune de sus, cu ungere şi virtute.
Lucrează cu noi în adâncimile făpturilor chemate
Şi eliberează suflete închise şi condamnate.

Rupe rădăcini adânci ce aduc amârăciune
Şi orice mâhnire desfiinţeaz-o acum prin rugăciune.
Mai sunt suferinţi ce nimeni nu le ştie;
Mai iartă Doamne, şi salvează pe cei robiţi de vinovăţie.

Căci Tu eşti Doamne, Ocrotitor şi Atotputernic.
Ne-ai dat lumina Ta să lumineze-n sfeşnic;
Şi la lumina Ta lucrează prin credinţă, lucrătorii
Ca să audă toţi păcătoşii vestea bună a împăcării.

Îţi mulţumim Doamne că eşti mereu cu noi
Şi scapi suflete din necazuri şi nevoi.
Ai sacrificat pe Fiul Tău în marea Ta iubire
Ca El să aducă tuturor speranţă şi mântuire.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1370
  • Export PDF: 93
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni