Plângând îmi duc adesea viaţa
Că pentru acela credincios,
Nu-i nici o bucurie-n lume
Că ţinta noastra e Hristos.

Plângând trecut-au patriarhii.
Plângând Isus pe sub măslini,
Plângând trecut-au toţi proorocii,
Căci viaţa aceasta-i doar suspin.

E doar un test la care Domnul
Va face odată corectarea,
Şi-n funcţie de evaluare
Ne va fi hotărâtă starea.

Ne va fi cântărită vorba, fapta,
Gandul... Vă daţi seama,
Puteţi realiza ce-nseamnă,
Aşa, adânc să dăm socoteală?

Şi-atunci, cum stăm în nepăsare,
În starea noastră de ,,oricum,,?
Ţărână ce eşti , făr-de putinţă,
Smereşte-te la cruce, acum!

Căci gandurile...o, ce bine
Că nu se-aud vuind pe drum;
C-am fi nenorociţi cu totul
Şi n-am mai sta-n picioare acum.

Dar Dumnezeu ce totul vede
Şi-aude chiar şi-al tău oftat,
El toate-toate le cunoaşte,
Şi de El fi-vei judecat.

Şi-atuncea ce ne mai rămâne
Să facem ca veşnic să trăim?
Iubiţii mei, e cu putinţă,
Atâta doar: să ne pocăim!

Cum? - îmi veţi spune - Eu?...
Acel ce-s pocăit de zeci de ani?
Da, vreau să ştim că pocăinţa
Sfârşeşte doar în Canaan.

Sfârşeşte atuncea când Stăpânul
Te ia Acasă, să te-odihneşti;
Acolo eşti în siguranţă,
Acolo, n-o să mai greşeşti!

Dar pân-atunci, încinge-ţi arme,
Fii bun ostaş în slujba Lui.
Stai treaz la orice strajă, frate
Şi spune-I totul, Domnului!

Nu pune preţ pe viaţa aceasta,
Ci fă-o roaba celeilalte
Căci anii noştri trec ca gândul
Iar viaţa, e-n eternitate.

Şi ne croim de-aici destinul;
Nu vă-nspăimântă dragii mei?
Când te gândeşti că tu, ţărână,
Poţi hotărî ce eşti, ce vrei?

Iubiţii mei, de-ar fi să plângem
Viaţa-ntreagă pe pământ,
S-o facem, dar cu bucurie
C-avem nădejdea-n cerul sfânt.

Acolo vreau eu alinarea,
Şi bucuriile de sus;
Acolo vreau eu sărbătoarea,
Căci plâng de dor după Isus.

După Acel ce şi-a dat viaţa
Ca s-o răscumpere pe-a mea.
Mi-e dor, mi-e dor de Ţara Sfântă;
O, cum doresc să plec în Ea!

Amin