Să fim Isuse, cum eşti Tu cu Tatăl, Una!


*
De propria umbră, omul o rupe la fugă,
Mânat ca de o forţă oarbă, centrifugă,
În jurul păcatului gravitează ca o zvârlugă,
Nu ştie ce vrea să facă, sau ce îndrugă.

Isus a destrămat a gândurilor mele ceaţă,
Să văd limpede a veşniciei dimineaţă.
A pus făclia eternă peste a mea viată,
Şi-a dispersat a nimicniciei greaţă.

Îngenunchiată pentru rugă, inima plânge,
Căci zidurile Gomorei, cer iarăşi sânge,
Şuvoiul de lacrimi al căinţei se prelinge,
Diamantul credinţei, pus în lumină, învinge.

În suflet se cuibăreşte o linişte adâncă.
Picioarele sunt tari, ridicate pe stâncă.
În ceasul cercetării, respiră căinţa încă,
Din harul iubirii ce păcatu-n uitare aruncă.

Se-ndreaptă ochii mei înspre lumină
Şi gândul meu la Isus, de dor se alină.
O adiere se desprinde în imagine fină,
O Patrie eternă, în dragoste deplină.

Iubirea coboară din cereasca emisferă,
Mă smulge cu milă din viaţa mizeră,
Credinţa vie, o viaţă nouă îmi oferă
Şi sufletul meu, la sfinţenie aderă.

Nimic nu poate să-mi zdruncine credinţa,
Ideile minţii, nu mai scurmă cu ştiinţa.
Cartea vieţii, îmi hrăneşte cunoştinţa;
Ea e cea care îmi cercetează conştiinţa.

Cu izul pucios, măruntele intrigi tresar
Căci Cuvântul trece orice hotar milenar.
Şi din inimă, gândurile rele, toate dispar
Prin credinţa ce revarsă sublimul har.

Vai de vorbe fără şir, fără rost, sinistre;
Infernul deschide, negrele sale registre.
Şi-ndeasă fericirea în dubioase canistre,
Să distrugă definitv, a cerului zestre.

Salvează-mă Doamne, Tu ştii prea bine,
Răul se ţine tot timpul ca scaiul de mine.
Lupta cu firea n-o pot duce fără Tine.
Iartă necredinţa ce peste mine vine.

Isuse, mă ţine-n braţe pentru totdeauna
Să fim Isuse, cum eşti Tu cu Tatăl, Una.
Să rodesc nobleţe şi când vine furtuna,
Să Te urmez cu sfială si teamă, întotdeauna.

Doresc să fim ca două suflete îngemănate,
Siameze, ce cu nimic nu pot fi depărtate.
Dacă inima de Tine, nu mi se desparte
De sfinţirea Ta, sigur ajung să am parte.

Precum se ţine puiul sfios după mama sa,
Aşa mă prind Doamne azi, de poala Ta.
Fără Tine, mi-e frică, nu pot umbla.
Şi nici n-aş ştii unde-n cer mi-e Casa.

M-ai curăţat de zgura urii şi mofturi,
M-ai scăpat de-ale morţii grele torturi.
Nu-mi caut popularitatea în sorţuri,
Caut să obţin ale eternităţii voturi.

În braţele Tale, nu-i închipuire vană.
Iubirea Ta mă scoate din bezna subterană
În care adânc m-a afundat mizeria umană.
Tu, mi-ai dăruit a Ta libertate suverană.

Amin!