BINECUVÂNTARE
De:Paula Roman
Ce mare sărbătoare,
Se vede azi în zare.
Părinții și-aduc copilașii lor,
În fața Domnului lor.
În Cer e bucurie mare,
Căci e a lor binecuvântare.
Un dar de viață nouă,
Dumnezeu v-a dat vouă.
Ei sunt mici, dar Domnul îi face mari,
Ei sunt slabi, dar Domnul îi crește tari.
Pretutindeni îi insoțește,
Și de rele El îi ferește.
Părinților, creșteți-i în iubire,
Ca să aibă mântuire.
Arătați-le mereu lumină,
Pentru a avea o viață deplină.
Trăți cu toții în Isus,
Ca să ajungeți in ceruri sus.
Creșteți-i cu înțelepciune,
Ca să vadă a Domnului minune.
Binecuvântați-i în numele Tatălui, al Fiului, și al Duhului Sfânt
Căci din voia Lui ei sunt azi pe pământ.
Îndrumați-i sa urmeze Sfânta Scriptură
Și să se îmbrace cu a Domnului armură.
AMIN!
Această am scris-o pe ”fugă”, pentru că m-a rugat organizatorul programului de la adunarea noastră să spun o poezie pentru binecuvântarea copilașilor. Domnul să binecuvinteze toți copilșii din lumea întreagă.