Velierul scrâşneşte în catargu-nălţat
Când prin chinul de mare, trece-un drum zbuciumat;

Velierul îmi ţipă cu uniri şi strânsori
Colţii mării când pieptul i-ncolţesc uneori;

Velierul îmi plânge mititel şi sărman
Înspumat când în juru-i urlă un uragan;

Iar când marea e linsă ca o tihnă în seri
Vasul meu se întinde amintindu-şi de ieri;

Când întinsul de ape plin e-n raze de stea
Brigantina-mi surâde începând a visa;

De porneşte a spune marea albe poveşti
Corăbioara-mi adoarme-n vise copilăreşti...

Dar ştiu marea prea bine, cu obrazu-i de spân,
Ridicată vetrela-i ca în vânt să rămân;

Valul de se încruntă spumegând fioros
Eu rog vântul ca pânza să mi-o umple vârtos;

Marea dacă turbată e din larg până-n larg
Vela mea arborată albăstreşte ca steag!