Voi, care credeti ca e acelasi soare
de orisiunde l-ai privi,
ca luna e la fel de mare
oriunde-ai sta si oriunde ai fi!

E-adevarat, e-acelasi soare,
dar nu-i acelasi rasarit,
nu este cel ce-l vezi la mare
ca cel ce-l vezi dupa un zid.

Si vantul care-adie bland
prin crengile inmugurite,
cu fluier si miros de dud
pe dealurile inverzite,

o fi acelasi vant ce bate
cu vuiet toamna printre nuci,
ce rupe crengile uscate
si plimba frunzele ce-s moarte prin uluci?

Ploaia cea rece care uda
pereti, betoane, trotuare,
ce face omul sa se-ascunda
si-apoi se pierde prin canale,

o fi aceeasi ploaia oare?
Ploaia ce uda iarba verde,
ce da speranta la o floare
si-apoi incet, incet se pierde...

O fi aceeasi ce-ti pateaza
sacoul si-ti trezeste ura,
care nimic nu valoreaza,
ba chiar iti strica cuafura?

N-o fi aceeasi ploaie oare,
cea care-ti racoreste fata,
si-ti da recolta la ogoare,
si-ti umple inima si viata?

Iar voi, voi, care credeti
c-aveti raspuns la orice intrebare,
acum de ce nu mai raspundeti,
mai este luna la fel, oare?

Mai este luna la fel oare,
cand stai si o privesti
prin geamuri mari, prin termopane
si-ti numeri banii si petreci?

O fi aceeasi luna care,
galbuie printr-un geam murdar,
se-ntrece cu o lumanare
sa aline-un suflet, gand amar?

O fi aceeasi luna care
o vezi prin geamul tau mizer,
abia stingand o lumanare
pe vatra, singur si stingher?

Iar voi ,voi care credeti
ca soarele-i mereu la fel,
de ce nu vreti ca sa raspundeti:
O fi acelasi soare el?

O fi acelasi soare oare,
privit dintr-un sezlong intins,
cu bauturi racoritoare,
stand sub umbrela ca-ntr-un vis?

E-acelasi soare care-l vezi
din umbra nucului din porti,
cu gandul ce-ti aprinde azi
un dor amar de-ai tai nepoti?

Voi, voi care credeti ca aveti
raspuns la orice intrebare,
veti studia-n zadar; Sa stiti:
Stiinta voastra-i orbitoare!