Sonet de Decembrie I
Din cer de plumb înnorat cu-aspect de iarnă
Cad fulgii albi de nea, peste pământul rece,
În zbor s-aude-un croncănit de corb ce trece
Şi croncănitul său sinistru, sună ca o goarnă.
În timp de iarnă, sunt zile ce le vom petrece
Privind cum nori încărcaţi continuă să cearnă
Încărcătura lor de puf ce-n aer o răstoarnă,
În măiestria-i fină, ce omul n-o poate întrece.
La munte, peste tot, pe şesurile din câmpii
Privind atent spre-oceanul alb nu ai cuvinte:
Mantia albă de zăpadă, în troiene se întinde...
Pe derdeluş în veselie, apar mulţime de copii
Şi-atâta gălăgie se înalţă din glasurile argintii
Sub pirveliştea încântătoare care îi cuprinde!
Flavius Laurian Duverna
15 decembrie 2011