Un tremur uşor mă încearcă,
Mi-e sufletul strâns şi mă tem,
Privesc cu uimire, de parcă,
Un nou început se demarcă,
Mi-e frică Isus şi Te chem.

Ascultă-mi o, Doamne strigarea,
Mă leagăn ca frunza în vânt,
Furtuna ce-nvolbură marea,
Îmi smulge cu forţă ardoarea,
Durerea Isuse, m-a frânt.

Priveşte o, Doamne obrazul,
De lacrimi amare brăzdat,
Mă-nvăluie iarăşi necazul,
Opreşte Tu, Doamne talazul,
Ce bate-ntr-un ritm sacadat.

Mai calcă Isuse pe valuri,
Vorbeşte furtunii să stea,
Răsune în văi şi pe dealuri,
A Tale porunci, idealuri,
Căci Doamne, Tu eşti Dragostea.

Nimic nu e fără putinţă,
La Tine, Isus, Domnul meu,
Dă viaţă-n umila-mi fiinţă,
Tu eşti adevăr, eşti ştiinţă,
Eşti Domn, Împărat, Dumnezeu!

Isuse, o vorbă doar spune,
De-ajuns e un singur cuvânt,
Fiinţa-mi trăieşte prin Tine,
Îndură-Te, Doamne de mine,
Dă-mi aripi să zbor, să m-avânt.

Să caut doar lumina din zare...
Privind înspre cerul aprins,
Să văd minunata-Ţi splendoare
Şi-atunci când durerea e mare,
Să strig: ”Prin Isus am învins!”

18/06/12, Barcelona- Lucica Boltasu