Floare de colț
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de tomacoca in 19/06/2012
Floare de colț

Trista tăcere a sufletului, ascunde
tulburarea minții, de gândurile sumbre.
Ființa mea-i calvarul și suferința Ta;
Păcatele mele, Te-au pus pe crucea grea.
Azi Te-am regăsit, chiar de e apus.
Plecat, smerit, din ochi curg perle:
lacrimile de fericire ale inimii mele.
Doamne, sunt o străină-n lume,
din tot ce este jos, nimic nu-mi aparține;
Om păcătos, pribeag prin dune în deșert...
Coboară-n viața mea prin Duhul Tău cel Sfânt,
Păstor iubit! Condu-mă iar pe câmpul înflorit,
răcorește-mă-n spuma albă de izvor.
Să alergăm pe-ale plaiurilor din ponor;
Să strig cât pot de tare: "Isuse, Te ador!"
Să repete natura, prin vocea din ecou.

În glas, simt oboseala, în piept, zbucium și dor
să Te reîntâlnesc, când vei veni pe nor.
La poale de munte, să vorbim amândoi,
să ne petreacă apusul, să stăm până în zori;
Soarele să ne învăluie în roșie mahramă,
la picioarele-Ți sfinte s-aștern a mea viață,
și gândurile ce-nmuguresc, ca pomii în livezi.
Dragostea mea pentru Tine, în roua zorilor s-o vezi.
Sunt un vulcan în clocot, cu mii de cutremure;
Vreau lava să iasă, s-o vadă întreaga lume.
Ca un ocean fără maluri să curgă...
În valul clocotind, să cânt pe-o undă;
Vântul să-l poarte, prin locuri necunoscute,
furtunile să-l împrăștie, prin locuri nevăzute;
Să știe întreg pământ și zare...
Când Tu Ești lângă mine, - E zi de sărbătoare.

Sunt floare aleasă, rară în lume.
Viața mi-o petrec prin nișele de stâncă.
Ies la lumină-mbrăcată-n petale brodate,
tivită cu fir din raze de lumină;
Sunt floare aleasă de Fiu de Împărat,
ce viața Şi-a dat-o; m-a răscumpărat.
M-a pus pe stâncă, la sfântul adăpost.
Lumină-mi dă și apă când mi-e greu.
De sus din astre, mă veghează Grădinarul meu.
Pentru El, sunt floarea de colţ rară, gingașă
de mâna Lui Preasfântă, cu drag aleasă.
Îl răsplătesc pentru ocrotirea Lui:
Parfumul meu ales, prin rugă, trimit Cerului,
să-L înmiresmeze; trimit izul credinței mele,
pe arcuș de violină, să urce către stele.
Mulțumiri că m-ai sădit în grădina Ta,
în locul cel mai sigur, pentru a mă salva.

Am mare preț în ochii Tăi - Doamne.
Adăpostită bine, în locul umbros de Tine,
udată zilnic de un firicel de izvor cu iubire,
ce se prelinge pe roca de soare încinsă.
Sunt floarea de colț, ascunsă-n a Ta stâncă;
M-ai ridicat; de mine Isuse, Te-ai îndurat.
Isuse cât de bun ai fost... m-ai salvat
deși Te-am supărat mult, și nu am meritat.
Mă ascund în tăcere, caut printre suspine
în inimă, într-un colț, fărâme de iubire,
ce încă fumegă Isuse, pentru Tine.
Toarnă Uleiul Tău Sfânt, flacăra aprinde,
mucul iubirii nu-l stinge...
Înflăcărează - Dragostea dintâi,
să pot fii pregătită, atunci când ai să vii;
Să cânt și eu cu îngerii - ODA ÎNVINGERII.


Amin. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Adăugat în 19/06/2012 de Ioanhapca
esti, intr-adevar ''Floare de colt, de Rai!''Fi binecuvintata!
Adăugat în 19/06/2012 de sanda_tulics
Domnul Să-şi binecuvinteze toate FLORILE DE COLŢ! fii binecuvântată sora Coca.
Adăugat în 24/06/2012 de floridinmaracineni
Dumneyeu ți/a dat un har deodebit. De fiecare dată când citesc o poezie de-a ta - prin felul cum descrii- parcă aş sta în faţa unui tablou şi aş admira ceea ce ai pictat. Sunt sigură că ai pictat şi o floare de colţ. Eşti binecuvântată - scrii şi pictezi ceea ce scrii ; pictezi şi descrii ceea ce pictezi.
Domnul să te binecuvânteze în toate.
Adăugat în 08/10/2012 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 1671
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni