Aş vrea să fiu un Apolo pe cale
Plin de dorinţa de-a-ndemna-nspre cer
Dar să am lângă mine pe Acuilla
Şi-n greu, Priscilei sfatul să i-l cer.

Aş vrea să fiu un Onisim ce se întoarce
Din orice stare la stăpânul său
Dar să îl am ca-ndrumător pe Pavel
Şi-un Filimon la căpătâi, mereu.

De-aş fi ca Timotei, eu nu m-aş teme;
Din tinereţe să-L urmez cu zel
Ci-ntreaga mea fiinţă aş proşterne,
'Naintea Celui Unic, Dumnezeu.

Dar de ar fi a mea cărare toată
Spre Templu să alerg ca Samuel,
Atunci, eu aş putea plin de speranţă
Striga spre Eli, Dumnezeul meu!

Dar nu-s, c-atâta coboraş în viaţă
Îmi 'greuneaza mersul către El...
Dar, iar mă scol şi merg cât eu pot merge,
Iar unde-i greu, mă ia pe braţ, Emanuel.

De-aş fi atât, un slujitor destoinic,
Un fiu supus, ascultător mereu,
Lumină, sare, far spre-o nouă viaţă,
Atunci, aş prinde aripi către cer!

Dar sunt atât: o mână de ţărână
De care Tu, mereu Te-ai îndurat
Şi din al meu deşert de vieţuire,
Când nu eram, Tu m-ai răscumpărat.

Acuma deci, dacă găseşti cu cale,
Fă-mă să fiu, ce Tu doreşti a fi.
Fă-mă să am o singură nădejde;
Aceea, Ţie numai a-Ţi sluji.

Ah, şi mai am încă-o dorinţă
Care îmi mistuie 'năuntrul meu:
Pe toţi acei ce stau în nepăsare,
Să îi trezeşti, îndură-Te de ei!

Te rog, aceste timpuri de-ndurare,
Să fie timpul hotărârilor divine
Când toţi ai Tăi, să se întoarcă iarăşi
La dragostea dintâi; Că Domnul, vine!

Amin, vino, Doamne!