Pe-aripi de gând mă-nalţ uşor
În lumea de visare...
Mă văd că-s slab, că-s muritor
Şi ştiu că viaţa-i ca un nor,
Privind în depărtare...

Mă simt că-s slab ca frunza jos,
Uscat de vânt şi soare
Pe cerul vieţii primejdios
Ascult cum glasul său furios
Vibrează lung pe mare...

O ceaţă grea se lasă trist
Şi inima mă doare!
Şi nu aş vrea să mai insist
Să fac lucrare de artist,
Căci nu mă simt în stare!

E toată viaţa un mister,
Un rău de neoprit!
Aştept să văd cândva pe cer
Un soare veşnic. Şi mai sper
Să fiu de El numit,

Să plec pe nori spre alte zări!
Să scap de iad şi moarte,
În chiot vesel de cântări
Să merg pe-a cerului cărări!
De viaţă să am parte!