O aşchie de viaţă
Căzu-n argila sură
Şi râse-ntreaga piaţă
Buruienos în juru-i:

„Şi ea vrea să trăiască
În lumea noastră mare...
Poate a da să crească
Ca să devină floare?!

Din spini şi buruiene
Doreşti o cale nouă?
Atunci ia şi te-aşterne
Bătând mătănii nouă.

Stăpâne, pe lumine
Am fost aici tot timpul...
Deci stăruieşte bine
Să-ţi poată creşte ghimpul.

Iar dacă o vei face
Pe neascultătorul
Nu te-om lăsa în pace
Cu greul şi uşorul...”

Ci aşchia spre ceruri
Porni o tulpiniţă
Cu nu ştiu ce-adevăruri,
Cu nu ştiu ce Credinţă!

Mai râse-adunătura
Tot strălucind în glume:
„N-a zis aşa Scriptura
Cât am trăit pe lume.

Ia uite subţirica,
În nouri cum se duce
Şi poate că voinica,
Stejar vrea ca să urce?!”

Însă trecu o noapte
Şi ziua când învinse;
Ele văzură toate
Că firul înflorise.

Cu-o coroniţă albă
Privea spre cer timidă...
Şi cei aleşi de iarbă
Porniră să se-aprindă:

„Priviţi ce-obrăznicie,
O, sfântă adunare:
E plină de mândrie
Această hâtră floare.

Ea nu-şi ucide eul
Să fie tot ţepoasă
Aşa că Dumnezeul
O va lovi cu-o coasă.

Dar noi, frăţia toată
Ce-L aşteptăm pe Mire
Să-nnăbuşim pe dată
Această înflorire.

Când va veni în vale
Din bolta Lui albastră,
El ne va da medalii
De stăruinţa noastră.

S-o beştelim în coate
De-a părăsi-o duhul!..”
În val de răutate,
Se încărca văzduhul.

Posibil, aste poame
Ar fi ucis-o-n ciudă,
Dar iată că doi oameni
Se întorceau din trudă.

Unul a spus: ”Priveşte!
Ieri n-am văzut pe nimeni,
Iar azi ea înfloreşte
Între buruienime.

Triumf de spini aseară,
De scai şi mătrăgune,
Azi, ea – o primăvară
Ce cheamă în minune.

Ieri parcă-ntr-o pustie,
Nu se vedea nimica...
Vezi azi ce bucurie,
Ne-aduce floricica.

Acum credeam că viaţa
E chin şi e tristeţe,
Dar ea mi-a dat speranţa
Că este frumuseţe!”

Al doilea spuse: ”Uite –
Ea-i doar o mică floare,
Iar buruieni sunt multe
Şi pot să o omoare...”

Deci amândoi porniră
De-a le zătri pe toate
Şi iute curăţiră
Locul de răutate.

Apoi s-au dus acasă...
În urma lor uimită,
Le surâdea frumoasă
O mică mărgărită...

Trecu un timp şi-o vreme
Şi vine-ncet o altă –
O oboseală geme,
O bucurie saltă,

Dar cum trec locu-acesta
Bărbaţii pierd regrete:
Căci le zâmbesc modeste
Mulţimi de margarete.