Vremurile de pe urmă
După cum vedeți, sunt grele.
Omul, fericirea-și curmă
Făcând numai lucruri rele.

„Oamenii vor fi”...Cum sunt!
Adică nespus de răi,
Urmărind în de-amănunt
Cele mai stricate căi.

Domnu înșiră tot pe nume,
Căci Domnul Însuși predică
Nu doar pentru cei din lume
Ci chiar celor din Biserică.

Și-oricât de grele au să pară,
Iată că-aceste cuvinte
Nu descriu pe cei de-afară
Ce nu cunosc Legile Sfinte,

Ci întocmai se adresează
Celor ce se numesc frați,
Dar tot Ceru-l întristează
Fiind hapsâni și necurați;

Iubitori de bani, de sine,
Lăudăroși și hulitori
Fără har de-a face bine
Și veșnic nemulțumitori...

Vânzători și îngâmfați
Fără evlavie și iubire,
Obraznici, neînduplecați
Și fără dragoste din fire,

Clevetitori, neînfrânați
Și neiubitori de bine
Neîmblânziți, răi și stricați
Fără vreun pic de rușine.

Nu își pot găsi plăcerea
În Legea lui Dumnezeu
Și-i tăgăduiesc puterea
Respingând Cuvântul Său.

Însuși Domnul, dragii mei
Ne cere copiilor Săi
Să ne depărtăm de ei
Și de stricatele lor căi!

Pentru a Domnului turmă
Vremurile-s tot mai grele,
Dar călcând pe a Sa urmă
Nu ne împiedicăm de ele.

Pot fi și mai grele vremuri
Dar cei sfinți se tot sfințesc
Și cu evlavie, fără temeri
Pe Domnul Îl preamăresc.

Zaragoza 25/06/2012
de Ioan Hapca (Ionică)