Ecoul Jertfirii

Atât de mult, a iubit Dumnezeu lumea creată
Încât atunci când nu a ascultatat şi a păcătuit,
El pe singurul Său Fiu, L-a dat ca să fie Jertfit,
Ca iar să poată fi-ntregită şi din nou restaurată.
În atmosfera cerului, rămânând în veci salvată.

Prin Jertfa sfântă, El spusu-ne-a cât ne-a iubit
Că luându-ne păcatul ne-a dat o inimă curată,
Un duh nou şi statornic şi-o credinţă minunată,
Prin dragostea divină, a faptului că S-a Jertfit
Ca planul cel de mântuire, să fie astfel împlinit.

Ecoul Jertfei fără seamăn, ne-a străpuns fiinţa
Şi-n lupta sa cu păcatul, spre-a aduce armonia;
Ne-a adus la cruce, acolo unde s-a dat bătălia
Între moarte şi viaţă, pentru-a obţine biruinţa,
Ca prin preţul cel de sânge să ia fiinţă credinţa.

O! biruinţa asupra morţii, ce-a eclipsat veşnicia
De omul cel nou creat ce a suportat sentinţa,
A stat tare pe Cuvântul, bazat pe făgăduinţa
Prin care în Jertfa Sfântă, şi-au regăsit bucuria
Atât cer cât şi pământul, ce au văzut tragediia.

Flavius Laurian Duverna
26 iunie 2012