Ramai cu mine Doamne, Te rog, ramai cu mine,
Cand inima e gata sa bata dupa moarte,
Si dorul parca zboara dincolo de suspine,
Si dragostea-i ca focul ce arde pana poate,
Si pacea e solia trimisa mai departe
Ramai cu mine Doamne, ca vine neagra noapte
Ramai cu mine...
Ramai cu mine Doamne, Te rog, ramai cu mine
Cand bucuria-i treapta putin mai jos de stele,
Si cantecul e pragul ce nu-l mai calca nime,
Si fericirea-i usa inchisa in durere,
Si zambetul e taina de dupa inviere,
Ramai cu mine Doamne atata-Ti mai pot cere
Ramai cu mine...
Ramai cu mine Doamne, Te rog, ramai cu mine,
Cand raiul nu-i poveste trecuta-n Carticica,
Si nemurirea-si are un loc de unde vine,
Si vesnicia-i parca din ce in ce mai mica,
Si cerul nu mai poate ascunde-a mortii frica,
Ramai cu mine Doamne, si-n brate ma ridica,
Ramai cu mine...
Ramai cu mine Doamne, Te rog, ramai cu mine,
Cand numai Bunatatea aduce partasie,
Si doar Credinciosia mai treaz si drept ma tine,
Si doar Blandetea este tot ce iti place Tie,
Cu unul dintr-o suta si-o suta dintr-o mie,
Ramai cu mine Doamne, aici si-n vesnicie,
Ramai cu mine...