Dacă tinerețea zboară
Înspre zările cerești,
Fiecare primăvară
Înspre alt tărîm va crește.
Tinerețea care pleacă
Va domni în noi mereu,
Ea va crește treaptă în treaptă
Spre cerescul Dumnezeu.
Și va fi în nemurire
Vas de albastru, dor curat.
Ea va fi un cer senin
Pentru un suflet întristat.
Ea va fi smerita frunte,
Fericitul dor nestins.
Pe a vieții lungă punte
Va fi ca un foc aprins.
Și suind spre nemurire
Ca un steag de biruință,
Ea va crește-n veci iubire
Peste orice căință.
Și cînd valurile vieții
Iar vor crește-n infinit,
Vom vedea în zarea albastră
Darul tinereții viu și nesfîrșit.