Cînd soarele vioi spre asfințit pășește,
Și tainicul tău gînd, parcă împărtășește.
Atunci infinitul se naște din privire,
Și clipa cea duioasă-ți revine-n amintire.

O clipă amintirii, e tot ce ți-a rămas
Doar ea te mai înalță acuma pas cu pas.
Doar ea te mai ridică, și-ți dă din nou avînt
Cănd nu te mai ajută, nimic pe-acest pămînt.

Cîndva speranța toată în inimă ai strîns
Azi licărul speranței pe față ți s-a stins.
Azi sufletul ți-e plin de dor, și lacrimi multe,
Căci inima ar vrea, dar nu poate să uite.

Dar suflet ce tînjești amarnic, și lacrima e scutul tău
De ce nu vrei să uiți tristețea, și să te-ncrezi în Dumnezeu.
Căci duhurile cele rele, se-nvîrt în juru-ți fără urme
Și de le-ar fi lor cu putință,chiar viața ar vrea ca să curme.

Nu dispera în noapte și plînge fără ros,
Nu poți uita trecutul, dar nici să-ntorci ce-a fost.
Nu poți din soare să faci stea, nici zi să faci din noapte
Nici să te naști în fericire, și să le ai pe toate.

Căci fericirea este raza, și omul greu o dobîndește
Și chiar de dragostea-i măreață, și răul tot încă mai crește.
Și binele, și fapta bună, ascunse nu vor rămînea
Dar cine ascunde răul, mereu va regreta.

Credință-n Dumnezeu să ai, și mîntuire vei primi
Chiar de necazul te-nconjoară, și uneori greu îți va fi,
Chiar dacă cerul vieții tale, înnourat rămîne...
Tu crede și privește la ziua cea de mîine.

Orice în viața asta, vei pierde, nu uita,
Că Dumnezeu e viu, răsplată vei avea.
Oricît te va durea, si-oricîte ar veni,
Tu crede mai puternic, și-așa vei birui.