Rugă pentru România
Autor: Paula D  |  Album: 1  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de PaulaD in 09/07/2012

Îndură-Te, Isuse, acum de România
Şi-n bunătatea-Ţi mare, nu-ţi revărsa mânia;
Ştim că păcatul nostru e putred şi miroase,
O, iartă-ne, Stăpâne! Salvează-ne Hristoase!

Adu Tu pacea sfântă în scumpa noastră ţară,
Sădeşte-n noi iubirea şi dragostea Ta iară;
Binecuvântă-i, Doamne, pe cei ce sunt în frunte,
Fii pentru ei un sprijin, un ajutor, o punte.

Îmbracă-i în putere, curaj, înţelepciune
Şi-n gândul lor respectul şi teama sfântă pune;
Ajută-i să găsească în Tine mântuirea
Căci doar aşa putea-vor să aibe fericirea.

Îndură-Te, Isuse, trezeşte România
Şi lasă în familii iubirea, armonia;
Păzeşte-ne de boală, război, nenorocire
Şi umple-ntreaga ţară în har şi mântuire.

Revarsă ploi curate peste pământul ţării
Să dea belşugul dulce al binecuvântării
Şi orice om din ţară să aibe-n casă pâine,
Să nu se-ngrijoreze de ziua cea de mâine.

Îndură-Te Isuse, ridică România!
Adu în orice suflet speranţa, bucuria;
Şi fii cu-acei ce-n lume departe sunt de ţară,
Îndeamnă-i să se-ntoarcă, să vină-acasă iară.

Să fim cu toţii una, să Te slujim pe Tine
Până când răsplătirea şi slava Ta revine;
O, iartă-ne Stăpâne, redă-ne bucuria,
Îndură-Te, Isuse, acum de România!

Amin.

9 iulie 2012
http://pauladita.wordpress.com/


domnul sa asculte si aceasta rugaciune mare lucru sa aibe dl mila de tara noastra DL SA VA BINECUVINTEZE
Adăugat în 15/07/2012 de simonasav
Statistici
  • Vizualizări: 2616
  • Export PDF: 19
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni