Stau ades` și mă gândesc:
De ce afli în orice loc
Oameni ce se poticnesc...
Aprinzând al urii foc
Prin care se prăpădesc...

Dar a înțelege nu e greu:
Unde nu-i neprihănire
Și pacea lui Dumnezeu,
Oamenii-s purtați de fire
Și se poticnesc mereu!

Un om care-i pocăit
Și-L urmează pe Isus,
Umblă curat și smerit,
Cu privirea țintă-n sus
La Cel ce l-a mântuit.

Dar un om care trăiește
După cum îl duce capul
Și la Domnul nu privește,
Nu poate primi-adevărul
Și din orice se poticnește!

Cei ce nu împlinesc Cuvântul,
Numai ei se poticnesc!
Căci cu inima și gândul
Porniți doar la rău trăiesc,
Până-i înghite pământul!

Hristos Domnul a venit
Și-a împlinit un scop divin...
Cum de nu S-a poticnit
Când cei răi, plini de venin
Pe nedrept L-au răstignit?!

A venit pe-acest pământ,
În lumea asta păcătoasă
Și-a trăit nespus de sfânt
O viață atât de glorioasă...
El nu S-a poticnit nicicând!

Zaragoza 10/07/2012
de Ioan Hapca (Ionică)