Adeseori rămân fără cuvinte
Şi mut privesc albastrul sidefiu,
Mă împresoară-aducerile-aminte,
Îngenunchind în faţa Ta, Părinte,
Te rog să ierţi trecutul meu pustiu.

Privind în timp, tot trupu-mi se-nfioară
Şi-n adieri, simt Duhul revărsat,
Un bob lăsat în vatra lui să moară,
Născând lăstar în caldă primăvară,
Aşa sunt eu, căci Doamne, m-ai salvat.

Nu mai doresc să-mi amintesc suspinul,
Obrazul supt de grijuri şi nevoi,
Isus primit-a-n locul meu veninul,
În cupa-ntinsă, noi am pus pelinul,
Iar El în schimb, murit-a pentru noi.

Prin harul Tău nemărginit de mare,
De mii de ani, prin sfintele-Ţi sorginţi,
Isuse scump, Tu ne-ai adus salvare,
Ne-ai îmbrăcat în strai de sărbătoare
Şi jertfa Ta, ne-a transformat în sfinţi.

Nu că am fi, căci Doamne fără Tine,
O ştim prea bine, nu avem valori,
Ce sunt, ce am, Isuse-Ţi aparţine,
M-am lepădat de lume, chiar de mine,
Căci vreau Isus, să Te revăd în zori.

Când vei veni în lume-a doua oară,
Aş vrea Isuse drag, Tu, Domnul meu,
Să poposeşti în mica odăioară,
În inima ce tainic se-nfioară,
Ştiind că-i trece pragul, Dumnezeu.

Păstrează-mă curat pentru vecie,
În orice-mprejurare Te-oi chema
Şi în necaz, dar şi în bucurie,
Voi spune ne-ncetat: ”Mărire Ţie!”
Şi: “Facă-se mereu doar voia Ta!"

11/07/12, Barcelona