Se duc oamenii... de bine

Se duc oamenii... de bine,
Se duc să se odihnească
Ştiind că viaţa lor cerească,
Prin Hrist Isus le aparţine
’N făgăduinţi sfinte, divine.

Toţi ce au dus lupta cruntă
Purtată de-a lungul vieţii,
S-or trezi-n zorii dimineţii
La viaţa cea ne-ntreruptă
Ce-n etern n-o mai fi ruptă.

Striga-se-va, în mii de guri:
"Moarte, boldul unde-ţi este?"
A luat sfârşit trista poveste
Peste-ale Domnului făpturi,
Prin chinuri, dureri şi uri!

Lumea, iar îşi va lua locul
În ordinea lui Dumnezeu,
Căci dragostea-I la apogeu
Prin moarte a fost mijlocul, ,
Salvarea prin ea, antidotul.

Flavius Laurian Duverna
13 iulie 2012