Iubirile, se scurg ca roua,
Se uită, trec, și se topesc...
Lăsînd în urmă aurora,
Sub care veșnic iarăși cresc.

Lăsînd în urmă ceasuri frînte,
Speranței vii, lumini de stea.
Și strălucind mai sus de ceruri,
Dar luminînd cărarea mea.

Iubirile sunt flori crescute,
Sub soarele-ndrăgirii sfînt.
Iubirea e-n lacrimi tăcute,
Peste al nopții greu mormînt.

Cînd trece-o zi mai greu ca alta,
Și zorii negri se ivesc,
Cînd e uitată chiar dreptatea
Și stînci de ură încă cresc.

Iubirile sunt grai sublim
A celor fără grai pe lume,
Iubirea naște visul rar
Ce nu-s cuvinte pentru-a spune.

Iubirile se nasc, nu ca să moară
Ci să trăiască pentru a ferici.
Iubirea e a cerului comoară,
Ce-n veci de veci, iubirea va trăi.

Și Dumnezeu fiind în veci iubire,
Azi prin iubirea Lui toate se țin...
Și timpul care trece în neștire,
Și clipele ce prin, iubirea-i vin.