Mai trece un timp, și-n suflet iarăși iarnă,
Îngheață darul plin de bunătate.
Mai trece-un timp, și iarăși vine despărțirea,
O scump și drag și mult iubite frate.

Mai trece-un timp, și florile plecării
Din nou vor ninge pașii noștri depărtați,
Dar nu vor ninge florile uitării
În inimile noastre, ce avem ca frați.

Se scurg în grabă anii, ca rîul lin la vale,
Doar ei vor crește ceasul plin de sinceritate.
Se scurg în grabă anii, și iată despărțirea,
Din nou și-a dorit să ne despartă.

Dar dacă am cui spune frate-n lume,
n-am să regret dar clipa ce-a trecut.
Ci am să-l port mereu în rugăciune
Pe al meu frate, care mi-a fost scut.

Și dacă veșnicia, va crește în zori de zi,
Va crește și speranța, că iar ne-om întîlni.
Și-atunci cînd soarele nu va avea hotar
Nu ne vom mai despărți, niciodată iar...

Și Dumnezeu să binecuvînteze
Și pasul tău și clipele ce vin,
Și să-ți călăuzească mereu mersul
Să ‘naintezi mereu spre Cel Divin.