De dor mi-e inima firavă,
Mă-ntorc ca floarea-n răsărit,
Mă-nalț pe-aripi de vînt spre slavă,
Dar clipa dulce n-a venit.

Aștept surîsul razele-i calde
Și timpul cel mai fericit...
În schimb văd cum se lasă înserarea
Și tainicul suspin nemărginit...

Doresc o sfîntă alinare,
Și floarea care a înflorit...
Însă parfumul florilor se-nalță în zare,
Iar soarele demult a asfințit.

Și tot ce mi-a rămas acuma
E doar o lacrimă pe-obraz,
Din ea-mi voi crește o cunună
Și voi spera-n ce-a mai rămas.

Din spini ce nu i-a dorit nimeni
Mă voi înălța spre-un curcubeu,
Mă voi sui spre ceruri mai departe,
Și voi spera numai în Dumnezeu.