Povestea mea

Fără a ști și fără a vrea
M-am trezit și eu pe lume...
Nu m-a întrebat nimenea
Nici măcar când mi-au pus nume...

Am crescut, dorind să-ajung
Când ca unul, când ca altul...
Dar zilnic m-a pus la jug
Și m-a înfășurat păcatul!

Mi-am croit prin viață drum
După cum am crezut eu,
Da-n curând s-a făcut scrum
Totul, făr`de Dumnezeu!

Unii au vrut să mă îndrume
Spre-un țel sfânt și-adevărat
Dar pe-a Domnului Sfânt urme,
Nu m-am lăsat îndrumat!

Am luptat și m-am zbătut
Dar n-am scăpat de ruină...
Lupta mea m-a abătut
De la har sfânt și Lumină...

Izbuteam în cele rele,
Bun, nimic nu mi-a rămas,
Perspectiva vieții mele
Era în scrum! De vreme-a ars!

Din ruină, am tot strigat...
Vrând să-mi vărs acea durere...
Nimeni nu m-a ascultat,
Doar mi s-a cerut tăcere!

Și întunericul din mine
Mă făcea din orb mai orb
Să nu văd că-s plin de sine
Nici că sunt departe, rob!

Gheara groaznicelor fapte
Mă zdrobeau... din suferință
Căutam în van departe
Vreo rază de biruință...

Cine avea să înțeleagă
Chinul de care-aveam parte,
Cine-ar fi putut să aleagă
A mă substitui în moarte?!

Doar Hristos mi-a înțeles bine
Durerea, și-acele lacrimi...
A întins mâna după mine
În mormântul meu de patimi!

El, din lumea în ruină,
Arsă-n focuri blestemate,
Face Templu de lumină,
Cu viața-I călcând pe moarte!

El, Domnul Eternității,
M-a înțeles și m-a iubit,
Ca să-mi dea-o cunună-a vieții
În locul meu S-a jertfit!

Și eu azi, mărturisesc
Plin de pace și putere
Că-am fost mort însă trăiesc
Cuprins în a Sa înviere

Ce-mi dă drept să moștenesc
Cu El slava cerului,
Căci prin El îndeplinesc
Cerințele Tatălui

Și-I pot spune veșnic „Tată”
Înfiat prin jertfa Lui
Și pot veșnicia toată
Să strig „Glorie Domnului!”

Nici nu eram conceput
Când El, se gândea la mine,
În planul Lui m-a avut,
Mă are și-n veci mă ține!

14/07/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)