Trestia frântă,
se inlăta semeaţă,
plină de incredere,
pe tulpina sa putrenică.
Dar asta inainte de lovitura nemiloasă,
de ploaia cea barbară.
Acum e frantă, indoită.
Vlăguită.
Tânjeşte după o mână blândă,
s-o ridice, nu s-o rupă.
Visează o atingere fermă,
s-o vindece,
nu s-o rănească.
Tarie blândă.
Putere-ndurătoare.
Există oare-aşa o mană?
Există...
Te vom mai urmari.