De-atâta timp mă rog Isuse,
Să izbăveşti pe ai mei fraţi,
Să le ridici Doamne, povara,
Căci sunt robiţi, îndoctrinaţi,
Ei nu privesc o, Doamne, cerul
Şi nu le pasă că exişti,
Când le vorbesc de mântuire,
Se uită lung, în ochii-mi trişti,
Gândesc că mi-am schimbat credinţa,
Că mintea mi-am pierdut şi-şi spun
În sinea lor: ”Nu e acelaşi,
E-un rătăcit, un biet nebun!”
Dar Doamne, Tu cunoşti că viaţa,
Mi-a fost croită din pruncie,
Nu am ştiut de har, iertare,
De Dumnezeu şi veşnicie,
Nu am ştiut că tot ce este,
Tot ce există pe pământ,
A fost creat de-un Meşter mare,
Doar printr-o vorbă, prin Cuvânt,
M-am complăcut şi eu Preasfinte,
În traiul fad, ca-n sărbătoare,
Vedeam în umbre strălucirea
Şi-n negrul vieţii, o culoare,
Dar când din înălţimi-albastre,
Pătruns-a-n duhul meu Lumina,
Am cunoscut Iubirea-Ţi Sfântă
Şi ca un vis, din rai, Grădina,
Câtă splendoare, câtă pace
Şi ce profundă bucurie,
Să ştiu că doar crezând în Tine,
Mi-ai dat un strop din veşnicie,
Mă doare râsul celor care,
Te ponegresc şi Te reneagă,
O, nu-i lăsa să piară-n chinuri,
Ar da atunci o lume-ntreagă,
Să se întoarcă la origini,
Să fie curăţiţi, spălaţi,
Te rog Isuse dă iertare
Şi izbăveşte pe-ai mei fraţi,
Mai sunt bunicii, mama, tata,
Ce nu Ţi-au cunoscut iubirea,
Revarsă Doamne harul vieţii,
Adu în duhul lor sfinţirea,
Căci ce folos e Doamne Sfinte,
Să piară toţi, căci cel ce moare,
Va fi pierdut pentru vecie,
Îmbracă-i cu a Ta-ndurare,
Orice ar spune lumea-ntreagă,
Eu nu-mi voi retracta cuvântul,
Mi-ai dat un dar nespus, Viaţa
Şi ca pecete, Legământul,
De-aceea Te slăvesc Isuse
Şi-n nopţi târzii Te rog fierbinte,
Să ierţi cum m-ai iertat pe mine,
La toţi cei dragi să iei aminte!
Atunci când vom pleca Acasă,
Să ne-ntâlnim în veşnicie,
Bunicii, mama, tata, fraţii
Toţi să-Ţi slujim cu bucurie!
16/07/2012, Barcelona- Lucica Boltasu