Nu ţarina mea, Doamne, doresc s-aducă roadă -
comorile din lume-s de nepurtat poveri,
mi-e îndeajuns prezenţa Ta binecuvântată,
cea mai de preţ comoară de pe pământ, din cer...

Nu vreau să fiu ca omul ce, ţarina rodindu-i,
a plănuit grânare mai multe pentru-averi
şi nu ştia că duhul 'napoi luat fiindu-i,
el nu se-mbogăţise spre cele ce nu pier.

Le macină rugina şi molia le răpune
pe cele trecătoare, averi atât de mici...
Eu nu le vreau pe-acestea ce-n lume vor rămâne,
când trâmbiţa plecării mă va chema de-aici.

Rodească-mi Doamne sfinte, doar ţarina în care
ai semănat sămânţa divinului Cuvânt,
să fie spice multe şi-n ele bobul mare
şi-n bob să fie, Doamne, doar chipul Tău cel sfânt.

Pe-acestea niciodată nu-s hoţi să le răpească
rugină să le roadă, nu-s molii, nici puteri.
Menite pentru viaţă, fă viaţa să rodească
cu seceriş în viaţa cea veşnică, din cer!

Mă voi mira odată de-o road-aşa bogată,
m-oi bucura odată de-atât belşug adus.
Şi-oi mulţumi cu lacrimi de dragostea de Tată
ce mi-a condus făptura s-ajungă la Isus...

(text de inspiraţie: Luca 12. 13-21)