Cu paşi de îndurare îmi urmăreşti fiinţa.
Cu mână de iubire mă însoţeşti pe drum.
Când piedici am în cale, Tu îmi măreşti credinţa
ce munţii îi strămută şi-n veacul de acum.

Privirea Ta sublimă... nespusa Ta iubire,
decât oricare mamă ori frate mai presus,
mă fac să gust din Harul cel fără mărginire
cu ochii către slava ce-a coborât de Sus.

N-aş fi crezut în suflet, în Rai, în veşnicie,
de n-ai fi Tu în mine - miracol fericit,
o mare liniştită, de har, de bucurie
ce-mi poartă sigur barca spre ţărmul năzuit.

Şuvoaie şi şuvoaie curg ape peste mine...
ţâşneşc apoi din mine spre Tronul Preaînalt.
E Harul din care nu mă va smulge nimeni
şi care mă va duce spre ţărmul celălalt...