N-o să-nţeleg în viaţă multe lucruri
Nu asta mi-e menirea pe pământ:
Să văd, să tot cunosc şi să mă satur
Robit de-un dor şi-o goană după vânt.

N-o să-nţeleg în viaţa asta scurtă
Eterna viaţă-n Rai şi-n bucurie.
E mult prea strâmt-a cunoştinţei cale
Ca să priceapă cât dureaz-o veşnicie.

N-o să-nţeleg vreodată câtă jertfă
Şi sacrificiu, Doamne, ai depus.
De ce-ai ales ocara şi dispreţul
Când mii de îngeri Îţi slujesc, Isus?

N-o să-nţeleg natura ce-i creată
Şi-ncet urmează cursul dirijat
E-un Meşter care ne'ncetat o ţine
Şi o păstrează-n Haru-i minunat.

N-o să-nţeleg nici omul, nici viaţa
Şi nici umana cruntă răutate
Podoaba creaţiunii ce-i distrusă
Şi otrăvită-n cupa de păcate.

N-o să-nţeleg de ce atâta trudă
Şi tot dureri se-abat când chinu-i greu
De ce răspunsu-ntârzie s-ajungă
Şi doar după furtună răsare-un curcubeu?

N-o să-nţeleg... şi nici nu-i asta ţinta
Sunt tainele păstrate-n ceruri sus
Acolo e răspunsul, acolo e ştiinţa
Şi mai măreţ: Acolo e Isus.

De ce să-ntreb atâta când chiar Isus e Totul
Şi de Îl am pe El e tot ce-i mai măreţ?
De Îl cunosc pe El, am toată-nţelepciunea
Să-L înţeleg pe El e dorul meu de veci.

Şi doar odată-n cer când voi sfârşi cărarea
Pe-acest pământ de plâns bătătorit
Voi înţelege tot... nu pe planeta asta
Ci doar în Raiul Sfânt de mult făgăduit.
Amin