Mi-am pus o întrebare eu
Cine-i aproapele al meu?
Într-o clipeală î-mi răspunsem eu
Bărbatul, fiica, fiul
Doar îi iubesc atît de mult pe ei
Apoi gîndindu-mă mai bine,
Rugîndu-mă la Dumnezeu
Răspuns primit-am eu
Cel om ce rău îmi face el
El e aproapele al meu
Căci ştie bine Dumnezeu
Ce încercare îmi trimite iarăşi El
Din nou mă’ntreabă Dumnezeu:
„Iubeşti tu oare pe aproapele al tău?
Îl ierţi? Te rogi tu pentru el?
Şi vei putea tu viaţa ta s’o dai şi pentru el?”
Gîndindu-mă mai bine, într’o clipeală
Prin minte mi-a trecut, şi singură eu mi-am răspuns
Nu, nu, nu! Nu pot iubi vrăjmaşul meu
Nu am aşa putere eu, nu pot uita, nu pot ierta
Şi viaţa mea eu pentru el nu pot să-mi dau
Aşa putere are numai Dumnezeu
Numai Isus venind pe acest pămînt
A fost El sfînt şi a putut ierta
Rugîndu-se vorbi aşa:
„O Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”
Şi iar mi-am pus eu întrebare:
Ce trebuie să fac şi eu, să pot ierta, să pot iubi,
să pot eu birui
Trecea o zi, şi lămurire clara am primit
Din nou El Domnul mi-a vorbit:
„Iubire mare, fiico, tu o vei primi atunci,
Cînd tu rugîndu-te cerînd iertare şi păcatul
Tu vei mărturisi
Voi da eliberare, și îţi voi da iertare,
în dar tu vei primi iubirea,
Iubeşte fiico omul pe pămînt
Iubeşte pe aproapele al tău şi pe vecin,
pe frate şi pe soră
Pe cel ce lunecînd căzuta în păcat
Pe cel ce a ucis, pe cel ce a furat,
iubeşte-i tu şi iartă-i tu
Căci Domnul primul a iertat
Putere mare tu primeşte acum
Şi roagă-te tu fiico ne-ncetat
Căci rugămintea ta ea se aude sus în cer
Şi ce vei cere vei primi
Iubeşte fiico omul pe pămînt
Iubeşte tu pe cel ce a greşit
Iubeşte pe aproapele al tău
Căci ieri a fost el păcătos
Dar mîine poate fi el frate”
Amin.