Doresc să spun un adevăr acum
Ce am văzut în vedenie
Un sol ce coborî-se El din cer
S-a apropiat de patul meu
Mi-a zis ca să-l urmez
Şi împreună eu cu El
Plecasem jos pe sub pămînt
Şi cînd întrasem pe o poartă
Am coborît pe scări în jos
Văzusem mulţi ostaşi în negru
Eu mă gîndeam că-i puşcărie
Dar lămurire am primit
Aici sunt oamenii ce plîng amar
Suspină greu, zic că-s creştini
Şi nu’nţeleg de ce? De ce au nimerit aici?
Doar au fost sfinţi acolo pe pămînt
Acestea suflete strigau, pe Dumnezeu ei Îl rugau
Ca să trimită un lucrător
Un vas ca să le zică lor
Cu ce-au greşit ei pe pămînt?
Că au nimerit aici
Ostăşii poarta au deschis
Trecusem’n camera din dreapta
Şi iată ce văzusem eu,
Erau creştini penticostali, baptişti
Ei bine mă ştiau acolo pe pămînt
Ce viaţă grea o duc, batjocorită
Chinuită, scuipată şi cu pietre aruncată
Şi din biserici alungată pentru adevăr
Da! Da! Da, pentru adevăr
Am fost bătută nu odată
Acei creştini ce bine mă ştiau
Ei toţi în cor strigau, mă întrebau
„De ce? De ce eu sunt aici?”
Doar eu am fost creştin, o viaţa sfîntă eu am dus
Îi ajutam pe cei săraci, şi zeciuiala eu am dat
La timp şi regulat
La adunări nu-ntîrziam
Pe ploaie, vînt şi prin troene
Eu la biserică veneam
Şi tot ce îmi vorbeau păstorii
Pe nota zece împlineam
„De ce? De ce o soră dragă?
De ce aici am nimerit?”
Ei toţi strigau în gura mare
Doar noi am fost creştini!
Botez în apă, şi Duhul Sfînt noi am primit
În limbi străine am vorbit
Noi am iubit, am prorocit, făceam minuni
Am vindecat, am ajutat, am fost bătuţi pentru cuvînt
Şi iată unde am nimerit
Deodată poarta s-a deschis
În cărucior duceau ostaşii pe o bătrînă
Egorova Alexandra, care striga, şi din picioare se zbătea
Striga în gura mare „Nu! Nu! Nu-i locul meu aici
Doar toată viaţa eram creştină!
De ce aicea m-aţi adus?
Plîngea amar şi răcnea, şi…
Cînd pe mine m-a văzut, ea a tăcut
Şi capul jos aplecat, cu ochii ruşinaţi
La a noastră ultima vedere, acolo la spital
Ea m-a alungat atuncea cînd iertare eu ceream
Pe mine Domnul m-a trimis, dar ea nu m-a primit
Doară eram vrăjmaş, şi capul întorcînd
Iertare nu mi-a dat
Eu ştiu pe ea o’ntîmpinau, cînd voi veni
Să nu vorbească căci eu nu sunt cu ei
Eu sunt vrăjmaş, săracii vai de capul lor
Nici ei nu fac aşa, cum este voia Tată lui din cer
Şi nici la alţii voie nu le dau
Să fie ascultaţi de Dumnezeu
Da, da, de Dumnezeu, dar nu de ei oameni - „păstori” de pe pămînt, ei singuri s-au numit…
Doar oameni sunt şi ei tot păcătoşi
Prin Duhul Sfînt am început eu a vorbi
„Aici la voi eu sunt trimisă acum
Ca să vă spun, şi lămurire clară să vă dau
Proroci aţi fost, pe văduvi şi orfani îi ajutaţi şi multe fapte bune aţi făcut, dar numai una voi toţi aţi uitat, Conduşi aţi fost voi nu de Duhul Sfînt
Şi ascultaţi aţi fost voi de „păstori”
Doar oameni sunt şi ei tot păcătoşi
Conduşi aţi fost voi nu de Dumnezeu
De aceia aici aţi nimerit”.
De mînă îngerul el m-a luat
Ducîndu-mă la pat
Iar fraţii toţi înlăcrămaţi
Amar plîngeau, la Domnul ei strigau
Iertare ei cereau…
Amin.

Peste 2 săptămîni Egorova Alexandra a murit