Îmi vine-n inimă un dor
Pe care nu-l pot înţelege
Că nu-i aşa răsunător
Să poată fi înscris în lege.
Mi se enunţă un cuvânt,
Iar eu nu îl percep de unde-i
De-n jurul lui tot mă frământ
Să-ncerc şi eu de ai răspunde.
E o idee ori nimic,
O nulitate ori vecie...
Nicicum nu pot să îmi explic
Chemarea–aceasta azurie.
Un zbor de gând ori un impuls
Ce-a tresărit lutos în macră...
Din ce şi încotro s-a smuls
Ca glumă ori ca slovă sacră?
Răspuns nu am... doar întrebări
Mai scormonesc cămara minţii
Ca să găsească primăveri
În sfiiciunea conştiinţei.
Din nou o i-au de la-nceput
Să fac o regulă în toate:
Un dor, desigur, am avut...
Dar înspre-aproape ori departe?
Şi despre ce-mi voise el
Cuvintele să şi le spună
Să le-nţeleg şi eu niţel,
Fie de-o notă de pe-o strună.
E-o neştiinţă ce-a rămas
În avântatul meu spre zare...
Doar ştiu că am făcut un pas
Înspre răspuns din întrebare.