Este frumoasă viața de creștin
Când din sfânta voie a Lui Dumnezeu
Tu îți pregătești pentru vecii destin
Proslăvind și preamărind Numele Său
Este frumoasă viața de creștin
Dacă lacrimile-ți curg pentru vrăjmaș
Și pe cel, ce azi trăiește numai chin
Îl conduci în sfântul Său locaș
Este frumoasă viața de creștin
Când în rugă și în post se stăruiește-ntruna
Pentru al casei fiu, pentru străin
Ca Isus să-și poată-ntinde iarăși mâna
Este frumoasă viața de creștin
Cănd în miez de noapte îți apleci genunchii
Și vorbești cu Dumnezeul veșnic viu
Despre cum la Viață să aduci tu pruncii
Este frumoasă viața de creștin
Când în slujbă este pusă pentru Domnul
În smerenie, cu sufletul mereu umil
Răstignind în fiecare zi din tine omul
Este frumoasă viața de creștin
De-mpresurată este de atâtea încercări
Și ispitele din ce în ce mai multe vin
Toate sânt doar sfinte binecuvântări
Este frumoasă viața de creștin
Dacă inima-ți e jertfa necurmată
Mortul poate deveni prin tine viu
Mulțumind Lui Dumnezeu-Iubitul Tată
Este frumoasă viața de creștin
Dacă călăuza-ți este Duhul Sfânt
Nu vei ști nicicând de-al morții chin
Ci doar viață veșnică-eternul Slavei cânt.
Amin!