Sfânta rătăcire
Din clipa când m-am rătăcit
De tot ce-aveam şi am ştiut,
Am ajuns să fiu găsit
Şi de Domnul cunoscut!
De-atunci, rătăcirea mi-a fost mare,
Fiindcă uşa discotecii nu o mai găseam
Ci-ajungeam mereu la adunare,
Şi pe Domnu-L lăudam.
Ce bine e acum să rătăcesc,
De la vorba fără har şi-njurătură
Căci atuncea când îmi vine s-o rostesc,
Găsesc doar binecuvântările în gură!
Da, e prea frumoasă rătăcirea,
De la basme şi părerea omenească,
Când Scriptura-mi dă şi tâlcuirea
Prin povaţa ei dumnezeiască!
Ce bine-ar fi să rătăcească,
Toţi românii de la patimi şi păcat
Spre-o trăire creştinească
După cum Isus ne-a învăţat!
Până azi am rămas un rătăcit...
Ascuns cu Hristos în nemurire,
Aşteptând cu gândul pironit,
Glorioasa Lui venire!
~Amin~
De multe ori cei care nu-L cunosc pe Domnul, atunci cand cineva vine la pocainta e vazut ca un "ratacit". Prin aceasta poezie, am vrut sa-i dau o alta conotatie acestui cuvant!