Pentru tot, Îţi mulţumesc!
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 13/08/2012

Când în zorii dimineţii mă trezeşti cu-o adiere
Şi trimiţi o rază blândă să îmi bată la fereştri,
Mulţumesc că-mi eşti alături, printr-o dulce mângâiere,
Mă ridici pe culmi de val, mă alinţi şi mă iubeşti!

Mulţumesc că mi-ai dat harul încă-o zi să Te slăvesc
Să mai pot lucra în via ce mi-ai dat-o spre-ngrijire,
Pe cărări îndepărtate numele să Îţi vestesc
Răspândind în jurul meu picuri din a Ta iubire!

Mulţumesc că-mi eşti Părinte şi mă pot numi azi " fiu",
Pentru dragostea-Ţi sublimă vreau din nou să-Ţi mulţumesc!
Eşti în viaţa mea Isuse foc ce arde veşnic viu...
Mă proştern în rugăciune, Te ador şi Te iubesc!

Vulcan-11-08-2012
Mary


Frumoase si ziditoare versuri ca intotdeauna.Fii binecuvantata.Florenta Sarmasan
Adăugat în 14/08/2012 de mihaitasarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1163
  • Export PDF: 12
  • Comentarii: 1
Opțiuni