De multe ori
uit că sunt al Tău, Dumnezeule;
Închei afaceri cu vânzătorii de zei,
Te vând, Te cumpăr înapoi
Şi iar Te vând...
Dar Te răscumpăr din ce în ce mai greu...
Că Te scumpeşti mereu.

Nu ştiu când am să învăţ joaca asta nebună,
Dar mă trezesc jucându-mă,
Oare de ce numai străinii Te adună,
Iar eu Te vând în fiecare lună?
... Poate pentru că Te-am moştenit de la tatăl meu?

Erai în moştenire,
Stăteai în mine, dar nu erai al meu.
Cu timpul m-am crezut stăpân pe Dumnezeu
Şi Te-am pierdut.

Acum, aş vrea să vii din nou acasă,
Sunt prea sărac să Te mai cumpăr înapoi.
Dar, dacă vii,
Ne-om aşeza la masă
Şi Tu vei frânge pâinea,
iar eu Te voi sluji;
Să ştie vânzătorii de dincolo de gând
Că-s prea bogat să Te mai vând.