Picioarele şi dorul, şi frica iar ne scurmă
Că noi păşim într-una spre piscuri argintate,
Împuşcături ne spariu şi ne gonesc din urmă
Şi câte căprioare oare au fost vânate?

Prin pietre ascuţite de-abia mai simţi cărarea
Pe care-au străbătut-o picioare rare...rare...
Pe paşii noştri latră hapsână vânătoarea,
În ochii noştri umezi se albăstreşte zarea.

Încă un pas şi zece... şi-o sută... goană... goană...
Nu ai când să răsufli ca să-ţi admiri persoana -
Din urmă ţipă proastă triumfătoarea goarnă,
Fiorii reci de spaimă ne biciuesc crunt blana.

Vin vânători cu fală, cu egoism şi turmă:
Ei amăgesc o lume cum că i-ar da lumină...
Şi frica şi cu dorul odihna iar ne curmă
Şi nu ştim înspre ceruri ce mai cumplit ne mână .