De mâna-mi apucă
păcatul fierbinte
Tu mă ierţi;

De ochii-mi adulmecă
şi simt desfătarea
Tu mă ierţi;

De gându-mi caută clipa de mâine
să prindă deşertăciunea-n palme
Tu mă ierţi;

De picioru-mi alunecă
şi aleargă pe cărări pierdute
Tu mă ierţi;

De inima-mi suspină
după zidiri din cenuşă
Tu mă ierţi;

De gura-mi grăieşte cuvinte
ce taie-n măreaţa lumină sălăşluită
Tu mă ierţi;

De urechea-mi se pleacă
spre şoapte din zorile ce se destramă
Tu mă ierţi;

De şapte ori mă ierţi,
şi de şaptezeci ori câte şapte,
dar poate fi mâine
când
mâna şi ochii,
gândul şi piciorul,
şi inima
şi gura
şi urechea
vor trebui să răspundă
când li se va spune:
tu cine eşti? Căci nu te cunosc.