Toate popoarele-s chemate
Isaia cap. 55

Domnul popoarelor le spune
Apă să vină și să bea
Să cumpere lapte și grâne
Căci fără plată vor lua

Aur, argint, nu cântărească
Pentru ceva, ce nu trăiește
Singuri, să nu se amăgească
Domnul, așa le poruncește

Să ia aminte și să vină
De Domnul, cu toți să asculte
În curăție să se țină
La ce primesc, să ia aminte

Și Neamurile Domnul cheamă
Care Israel, nu le știe
El vrea salvați ca să îi vadă
Și ei, ai Domnului să fie!

Domnul sa fie căutat
Atât, cât poate fi găsit
Și mereu să fie chemat
Caci El e Domnul cel slăvit!

Cei răi să lase a lor cale
La Tronul Domnuliui să vină
Puterea Domnului, e mare
Și mare este a Lui milă

Căci gândurile omenești
Nu-s gândurile, Domnului
Distanțele cele cerești
Departe-s, de-a pământului

Când Domnul omului vorbește
Cuvântul Lui veșnic rămâne
Când vorbele Lui El rostește
Spre, binele nostru le spune

Iar Domnul pe om îl îndeamnă
Ce este bine să păzească
Cum să vorbească îi arată
Sabatul, să nu-l pângărească

Casa Lui, Domnul le va da
Fiice și fii, îi va numi
Și celor ce țin Legea Sa
Chiar, dacă străini ei vor fii

Jertfele lor vor fi primite
Arderi de tot, ce se aduc
Căci Domnului îi sunt plăcute
Spre viață veșnică-i conduc

Când cel neprihănit se duce
Chiar nimănui de el, nu-i pasă
Și nimenea nu i-a aminte
Ca să se piardă, ei îl lasă

Acei ce sunt nepăsători
Și fii ai păcatului sunt
Și mincinoși, clevetitori
Doar rele, poarta în a lor gând

Lor, idolii le sunt plăcuți
Ca să-i adore, nu încetează
De ei sunt plăcuți și slujiți
Cu cinste, mare-i venerează

Dar când necazul stă să vină
Idolii, aceștia nu îi scapă
Degeaba ei îi cheamă-i strigă
Se prăbușesc, plesnesc și crapă

Cel Prea Înalt, sus locuiește
Și Veșnicia-i, Casa Lui
De acolo, totul cârmuiește
El, stă-n înaltul Cerului

El pe om îl tămăduiește
Și laude pe buze-i pune
Căile sale-i netezește
Cel care-i blând, I se supune

Pe cel ca marea înfuriată
Ce mâl aruncă și stropește
Pacea n-o află niciodată
Ce-i rău, lui i se pregătește

va urma