Voi fi împărăteasă, acum mireasă sânt
Şi voi domni asupra la lumi şi la lumine,
Dar mirele timid e şi parese-i prea sfânt:
Aştept, aştept, dar dânsul la mine nu mai vine.

Îi fac aici reclamă ca lui aşa să-i plac,
Ca el, văzându-mi chinul, mai repede s-apară,
Ci anii trec în goană – îi timpul fără leac;
Te uiţi: e noapte iarăşi şi iarăşi e afară.

Ibovnicii în predici mă-nalţă şi slăvesc
Preaîncântaţi de cinstea ce-o am în puritate,
Doar mirele nu vede că eu îmbătrânesc
Şi nu mai vine-odată să pună lumii capăt.

Împodobescu-mi traiul cu cruci şi cu cântat,
De-a fi interesantă îmbrac atâtea feţe,
Dar ce folos – nu vine frumosul împărat
Şi-mi trece ca o apă şi-a doua tinereţe.

Îmi antrenez credinţa că el tot va veni
Şi jalea i-a aprinde în suflet o iubire...
Eu îl aştept! Deci Domnul pe mine m-a răpi
Ca să mă ducă-n slavă, domnie şi mărire!!!