"... avem cuvântul proorociei... la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre" (2 Petru 1.19)


Făgăduinţa Ta e-un licurici
în noaptea fără stele, fără lună,
cât timp călătorim din greu pe-aici,
prin umbra grea, ce-ar vrea să ne răpună.

O luminiţă cât un bob de mei -
un briliant ce-n noapte scânteiază -
aprinde-n zare noi şi noi scântei
şi inima, văzându-le, cutează.

Dar iată, noaptea-aproape a trecut.
Curând vor apărea pe boltă zorii.
Să ne schimbăm veştmântul de-mprumut
cu haina ce o poartă-nvingătorii,

ca Soarele dreptăţii, apărând,
să ne găsească fără nici o vină,
spre a putea ţâşni cu El în rând
înspre tărâmul veşnic, de Lumină.