Ce folos, c-ai dat ţărânii glas!
Spre Tine Doamne să grăiască;
I-ai spus ţărânii ,,n-am să te las"
Dar când Te strigă-i doar un glas
Ce imploră mila cerească.

Este un glas ce-i plin de jale
Un glas cu plânset, plin de dureri
Ce cheamă harul milei Tale
Ca ajutor să-I dai pe cale;
Oh, răspunde-I Doamne la cereri!

Ce folos, c-ai dat ţărânii glas!
Dacă nu vrei nici să-i răspunzi;
Înalţă rugăciuni la orice pas
Strigând: ,,de Tine nu mă las"
Te cheamă: ,,în inimă-mi pătrunzi;

Din pământ Tu m-ai făcut un vas
Şi-ai pus deasupra sfânta-Ţi mână
Mi-ai dat un chip, mi-ai dat şi-un glas
Un suflet şi trup de pământ ars
Ce pot să fac? Sunt doar ţărână!

Rugăciuni înalţ cu al meu glas
În genunchi eu stau la Tronul Tău;
Dar, fără răspuns eu am rămas
Prin mine trecut-a un fier ars
Şi am ştiut, că e păcatul meu".

Ce folos că-ai dat ţărânii glas!
Dacă n-are şi înţelepciune;
Din ea se poate face un vas
Dar vas a fost şi tot vas a rămas;
Glasul? Nimic nu poate spune!

Ce folos, c-ai dat ţărânii glas!
Dacă nu ştie-a-vedea bine;
Dă-i pricepere ca la-al său pas
Din timpul ce i-a mai rămas
Să-nalţe glasul către Tine.

Puternic, eu glasul mi-l înalţ
Spre Tine Doamne să grăiască
Pentru ca-n timpul ce-a rămas
Să strig la Tine cu al meu glas;
Răspunde-mi cu mila Ta cerească!

A.N
18.08-1.09.2012 Firenze