... Trece prin lume
un OM
în picioarele goale,
într-o cămaşă demodată,
dintr-o bucată,
din cap până-n poale.

Păstori
cu feţele roz,
la volan,
se-mpiedică în El,
Îl claxonează,
Îl stropesc cu noroi,
Îl ocolesc.
Îl averizează.

...Păstrează pe chip,
demodat,
un aer blajin,
prea senin.

- Trebuie făcut ceva cu El,
se sfătuiesc păstorii cu zel;
Noi suntem ocupaţi,
paşii noştri sunt planificaţi...
Să se dea o lege,
să fie cumva internat
sau închis.

Omul acesta
nu ştie nimic din ce-i scris...
Noi suntem oameni respectabili...
Ne compromite reputaţia
tot trecând printre noi
şi oprind circulaţia...

Un copil de păstor
Îi face semne cu mâna
şi intră în vorbă cu El.

- Tăticule! Stai! Opreşte!
Nu pleca mai departe!
Ia-L în maşină cu noi!
Îl cunosc.
Vine la mine în fiecare seară,
când mă rog
şi mă mângâie pe frunte.
Are o poveste minunată, adevărată,
pe care mi-o spune până adorm.
Începe întotdeauna la fel:

"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea..."