„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr
, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii
că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.”
(Ecles.11.9)

Mi-am început anii vieţii,
Ca orice om, fără Cristos,
Am alergat, am mers agale,
Crezând că tot ce-mi iese-n cale,
Îmi este sigur, de folos.

Şi am cules mereu ghirlande,
Dar şi mai des, scăieţi, ciulini,
În lunca vieţii, doar mistere,
Găsit-am trudă şi durere
Şi ramuri rupte de măslini.

Călcat-am şi eu în picioare,
Nepăsător, al vieţii dar,
Am frânt atunci înmugurirea,
Uitând să-înalţ spre cer privirea,
Când m-am oprit lângă hotar.

Şi-am aşteptat în halta vieţii,
Să vină-un tren, să plec şi eu,
Dar şuieratul lui, se pare,
Nu răzbătea pe-a mea cărare,
Căci nu eram cu Dumnezeu.

Am preferat şi eu, ca omul,
Să îmi trăiesc viaţa din plin,
Nu mi-a păsat prea mult că tata,
Plângea ades, spunând că fata,
Vrea să-şi croiască-un nou destin.

Nu mi-a păsat prea mult de timpul,
În care sta îngenunchiat,
De rugăciunea lui fierbinte,
De nopţi de veghe, de cuvinte,
Prin care azi sunt un “salvat”.

Îţi mulţumesc, tăicuţă dragă,
De stăruinţa-n rugăciune,
Deşi nu am crezut vreodată,
Că o sa fiu ca tine, tată,
Azi pot să spun că e-o minune.

M-am hotărât să vin la Domnul,
Mă-ntorc la El, cu umilinţă
Şi înţeleg câtă putere,
E-n ruga celui care cere,
Şi ce mai har, doar prin credinţă.

O, ce sublim, ce părtăşie,
Este acum când tata, fata,
Mergând alăturea pe cale,
Cântă întruna osanale
Şi bucuroşi spun:”Maranata!”

09/09/12, Barcelona- Lucica Boltasu