Născuţi în întuneric
dar zămisliţi din lumină,
cu ochii pironiţi la ea
trăim doar cu gândul:
ce bine ar fi
s-ajung în ea,
dar până acolo e întuneric
şi poate cad
sau mi se sfâşie trupul.
mai bine stau pitit,
aici în întuneric
că e bine aşa.

Şi tainic glasul
ce ne spune:
NU VĂ TEMEŢI DE NIMIC,
încet nu se mai aude
iar noi,
cu gândul la lumină
pierim fără să fi trăit.

Însă putem lua în mână
toiagul de lumină;
sculptat din Cuvânt,
ne bizuim pe el
căci străbatem,
drumul din întuneric
până pe tărâmul
ce-şi are rădăcina în lumină.