Recabit sau nu
Eu nu mai înţeleg nimic,
De aceea îmi e greu să tac...
Şi nu pot defel să îmi explic
De ce-am ajuns în şanţ să zac!
În cap, nimănuia nu i-am dat...
Iar duşmani să am, nu ştiu
Poate cu vreo patru m-am luptat,
Şi-un erou se prea poate-acum să fiu!
E posibil, dar din ce-mi aduc aminte
Stăteam ca tot omu’ la o masă liniştit...
Lângă mine, ea...dulce, cu mărgele şi fierbinte
Mă-mbia cu-al ei miros de strugur frăgezit!
La-nceput a fost atât de bună,
Şi-avea un umor ce rar s-a mai văzut,
Şi câte n-ar mai fi avut să-mi spună
Dar din vorbă-n vorb-a dispărut!
Apoi, din senin şi făr’ de veste
Peste min’ s-a năpustit...
Să mă-nţepe ca un şarpe, să mă muşte
Deşi nu ştiu să-i fi greşit!
Iar de la o vreme, ochii mi s-au înroşit
De loviturile ce le-ncasam în plin...
Până într-un târziu, când ca din somn trezit
Am înţeles că mă bătea-un pahar cu vin!
Să ştie toţi, că aceia-s oameni fericiţi...
Ce şi-au păstrat vasul ne-ntinat
Călcând pe urmele de Recabiţi,
Ce de la poruncă n-au făcut rabat.
Căci nu degeaba scrie în Scriptură,
Să fim plini mereu de Duhul Sfânt
Căci azi un strop, mâine-un păhărel de băutură
Ne-ar opri-ntr-o zi să ne-nălţăm de la pământ!
~Amin~
Dupa Proverbe 23