Toată viaţa căutăm
Drumul către fericire
Şi nu ştim şi nu vedem
Că el e... a Sa Iubire!
Alergăm mereu, cuprinşi
Într-un cerc ce se tot strânge...
Şi-alergând spre nicăieri
Toată truda ni se frânge!
Toată munca e-n zadar
Şi elanul fără ţel
Dacă nu-L avem alături
Pe Cristos Emanuel!
Numai El ne dă putere
Peste valuri să răzbim
Şi ne-nvaţă să fim buni,
Să iertăm şi să iubim!
Când e secetă cumplită
El ne duce la izvoare...
El e Medicul Suprem
Ce aduce vindecare!
Zi de zi revarsă har
Şi belşug de vin şi pâine,
Ne dă binecuvântări
Pentru azi şi pentru mâine!
Drumul către fericire
Trece pe la Crucea Lui...
Azi păşesc pe el ferice
Şi-am să spun de-acum oricui
Fericirea-i slava Lui!
Vulcan-14-09-2012
Mary