"Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate! (Deuteronom 28.5)

Când mi-ai umplut postava şi coşniţa cu Har,
eu nu-Ţi cerusem, Doamne, decât să le goleşti,
să nu mai am nimica din cele prea lumeşti,
ca să le car pe umeri, tot suspinând amar.

Şi una câte una, tot ce-a fost vechi, s-a dus...
M-am pomenit uşoară, urcând spre Plaiul Sfânt...
Mai mult eram în ceruri, decât pe-acest pământ...
Şi coşniţa, postava, mi s-au umplut de sus...

Scot una câte una, descarc povara mea
şi-mpart cu mână largă la cei ce le doresc.
Şi tot mai e-năuntru şi-atâta mă uimesc:
ce mică mi-e postava şi câte-ncap în ea...!

Cu cât le dau la alţii, cu-atâta se-nmulţesc
comorile acelea ce nu le pot numi:
sunt... raze, sunt... izvoare de sfinte bucurii
ce curg întâi prin mine şi-n ele mă sfinţesc.

Ce-ncredere, Isuse, în mine ai avut
că-Ţi voi păstra comoara şi Ţi-o voi înmulţi...!
O, într-ZI, ACOLO, la TINE de-oi veni,
vom număra-mpreună câştigul obţinut...